Pasii tai miscandu-se linistiti pe trotuar,prin frunze,pe iarba,pe strada.
Cat de frumos e sa mergi prin ceata care te inconjoara, sa nu vezi pe nimeni trecand pe langa tine, sa mergi inainte, continuu, fiindu-tiuneori teama,uitandu-te-ntoate partile pentru a recunoaste vreun petec de pamant!
Cerul nu mai este la fel...s-a innegrit si a inecat soarele.Doi ochi galbeni te privesc apropiindu-se din ce in ce mai mult, apoi trec de tine urmarindu-si in continuare victima. Pomi invaluiti de panze de paianjen, cladiri ascunse privirilor, strazi ce par ca nu duc nicaieri , poduri care nu se mai termina, ape ce doar se aud, fara sa le vezi. Te uiti in jos si vezi ca apa este mica, insa tu esti acolo, pe pod, o auzi involburata,zbuciumata,furioasa, asteptand parca sa te inghita odata cu podul. Ai ceva in cap care iti spune "treci mai repede, uite, acum cade!" insa tu continui sa mergi cu aceeasi intensitate pana ai trecut. Pomii te privesc cu aceeasi curiozitate cu care tu ii privesti pe ei.Si ei incearca sa te recunoasca, sa isi dea seama de ce ai iesit pe o astfel de vreme, cine esti si ce cauti intr-un astfel de loc. Stai, te plimbi, admiri,privesti. Curand ,lumini incep sa se aprinda peste tot in jurul tau, insa par doar niste lumini de la capetele unor tunele indepartate. Din cand in cand trece cate un om pe langa tine, insa nu te priveste.Tu te uiti la el si ii studiezi trasaturile fetei, piciorul schiopatand, mersul leganat. Il privesti impersonal, ca pe un tablou si mergi mai departe prin ceata.
Ceata asta binecuvantata! Nimeni nu te stie, nu stie a cui fiica sau al cui fiu esti, ce studiezi, unde te aflii, ce ai facut.Nimeni nu iti stie trecutul, nimeni nu te poate compatimi sau judeca, pentru ca nimeni nu te recunoaste. Sub cerul negru, esti invaluit de un voal protector. Toate secretele tale sunt inchise undeva , intr-o cutie peste care s-a asternut praful. Nu te gandesti la nimic si incepi sa mergi mai departe.Pasii tai pe miscandu-se linistiti pe trotuar, prin frunze, pe iarba, pe strada.
