Coincidenţe?

Travka - "Indiferent"

  Cred că mereu am crezut în concidenţe. Niciodata nu le dădeam importanţă atunci când eram mică, le consideram lucruri întâmplătoare care nu au niciun sens  şi cărora oamenii le dau o importanţă prea mare, ajungând  până în pragul superstiţiilor. Dar acum..îmi dau seama că nu există coincidenţe. Nu sunt doar lucururi care se întâmplă fără sens, sunt lcururi care ne pot schimba viaţa. Undeva, două persoane merg în acelaşi autocar, spre acelşi concurs, ascultand aceeaşi muzică ;două persoane intră pe acelaşi forum dedicat aceleiaşi formaţii; două persoane se întâlnesc la acelaşi concurs; două persoane intră in aceeaşi zi, pe acelaşi site, fiind interesate de acelaşi  subiect, vrând să urmeze acelaşi lucru în viaţă, împărtăşind aceeaşi  zi de naştere. Şi astfel, aşa se nasc prietenii. Prietenii care ne  pot schimba modul de percepţie asupra unor lucruri, prietenii care ne dau peste cap  viaţa, lucrurile în care credeam. Prietenii care ajung să doară dar la care nu putem renunţa , cre ne fac oameni mai buni. 

   Cine ştie câte astfel de coincidenţe mai sunt? Poate ca cineva a murit din cauza unei coincidenţe , poate ca altcineva şi-a găsit sufletul pereche...Oamenii nu pun mare preţ pe lucrurile acestea aparent mărunte şi când realizează ce li se întâmplă cu adevărat, nu ştiu cum să reacţioneze. Unii le ignoră, ignoră şansa ce li se iveşte, alţii au parte de experienţe inedite datorită unei coincidenţe careia i-a dat o importanţă de proporţii.

 Gândiţi-vă: persoana la care ţineţi cel mai mult, cum aţi cunoscut-o? Şi veţi realiza că probabil întâmplător.

 Trebuie să încetăm să mai spunem că  viaţa nu ne dă nicio şansă de a face ceva special  pentru că realitatea este că noi, prin natura noastră, reducem acea şansă la minimum,  o distrugem, îi spulberăm orice urmă a existenţei prin natura noastră de persoane pesimiste, care încearcă , speră ca lucrurile să se schimbe, însă fără a face vreun efort pentru asta. Noi suntem  vinovaţi de suferinţa noastră,  însă dăm vina pe alţii, noi aşteptăm o oportunitate de a ne schimba, însă îi facem cu mâna în timp ce trece pe langa noi.Noi suntem cei care trebuie să păstreze echilibrul.Noi. 

Dar oamenii sunt prea fricoşi,  preferă să trăiască in aceeşi rutină mizerabilă, doar pentru că le este teamă să fie diferiţi de restul. 

Păcat! Oamenii sunt o rasă admirabilă dacă le înlături aroganţa, furia, ura, dispreţul....Sunt capabili să iubească cea mai mică creatură, să evolueze până la stadiul de genii, să inventeze tehnologii nemaiauzite până acum, oamenii pot fi atât de curioşi încât pot renunţa la propriul statul social pentru a învăţa mai multe despre un grup de gorile sau despre un trib nedescoperit din Africa. Oamenii se pot adapta perfect la orice condiţie climatică dacă au suficent timp, oamenii pot căuta informaţii despre strămoşii lor ,informaţii de acum mii de ani. Dar cu toate astea..sunt fricoşi, le pasă de mica lor societate imperfectă mai mult decât de şansele pe care viaţa le-o oferă. Sunt materialişti şi când realizează că au greşit, renunţă  la ideea de a mai  îndrepta ceva. Oamenii nu cred  în coincidenăţe, oamenii nu cred în şanse oferite de viaţă, oamenii sunt incredibil...de ignoranţi.

H.I.M. - "Right here in my arms"

Vreau sa simt Iasiul

Travka -"Vreau sa simt Praga"

 Tocmai ma gandeam la cum ar fi pentru colega mea de apartament,camera...ce-o fi , sa ma aiba colega pe mine: ar fi peste tot numai tempera, probabil, in bucatarie , in loc sa gaseasca linguri si furcultie, ar gasi pensule iar in frigider cine stie ce solutie necesara pt pictat...sau in dulap. In afara de asta, peste tot ar fi numai creioane, haine, schite, haine murdare de vopsea,  hartii, fotografii, tablouri , masti, bucati de material, ace si sper, o masina de cusut.
  Uneori, cand as avea chef, as dezvalui latura mea punk : smoking in a red room, listening to sex pistols or at least, some rock band, drinking a black beer and working on my latest idea: a red dress, teared, with black lace . Altadata, latura ...ladylike? Veche? Pasionata de anii aceia ai elegantei ..dar nu m-as duce foarte mult in trecut, m-as opri la ;-? Anii 50? Ascultand muzica la pian , jazz, I guess:-? Ceva Gen The Crave - "jelly..." jelly ceva, nu-mi amintesc. Si as lucra la o rochie simpla, alba, "aruncata" , parca asa e termenul :)) cu pliuri din matase neagra si poate un cordon din catifea neagra:-? Subtire. Lung.
   Altadata, m-as intoarce mai mult in trecut. As avea un pahar de vin pe masa si as asculta muzica clasica. As lucra la rochia albastra, cu trandafiri albastrii, la care visez de mult timp si as aprinde  lumanari. Sau poate mi-ar fi pofta de Japonia, poate mi-as pune muzica la shimasen , sau , de ce nu, muzica irlandeza? Oricum ar fi, lucruile astea s-ar petrece in Iasi.Si da, nu va fi asa acum imi doresc eu ..intai trebuie sa intru!Si sa ma pun pe munca....
   Dar tot timpul ma gandesc sa desenez seara, obosesc, ma chinui la desen, il stric,  vad asta, renunt, reiau peste  doua spatamani... Saptamana viitoare trebuie sa lucrez mult. Si nu voi lucra singura, asta e bine, are cine sa se tina  de mine :)) .
  Sper sa nu am o inceata la minte ca si colega de apartament, vreau cineva care sa-nu ingradeasca libertatea >.< Si sa ma inteleg cu acea persoana , sa nu ma controleze sau sa fie ...sa incerce! sa fie manipulativa, sa-si bage nasul, sau , mai rau, sa fie o persoana care are o singura idee si o urmeaza cu sfintenie sau ...o fanatica! Ar fi groaznic. Dar as rade permanent de ea. Vreau  pe cineva cu care sa ma inteleg, sa am liniste dar sa pot sa si vorbesc, sa ne putem plimba, sa bem o cafea ascultand muzica buna si mancand ciocolata, sa  vorbim despre calatorii , sa nu fim cele mai bune prietene. Cei mai buni prieteni vin cu multe obligatii. Mie imi plac prietenii fara obligatii. Fara "ma simt rau, sprijina-ma". Eu sprijin pe cine simt ca merita, nu pentru ca  prietenia o cere! Vreau sa am prieteni cu care sa pot vorbi fara sa ma gandesc la ce ar trebui sa le raspund si totusi, fara sa fie nevoie sa le zic "te rog nu mai zi". Acei oameni sunt groaznici . Cei fata de care simti ca trebuie sa iti iei anumite masuri de precautie.
 Si oh! Apropo de asta: ciudata iarna... persoana de a carei prezenta credeam ca ma voi bucura cel mai mult, nu mai prezinta interes. De ce oare? Inca nu stiu deloc cum e si nu  ...nu renunt cand vine vorba de cineva de al carui caracter sunt interesata...Plictiseala, poate, raceala, indiferenta, renuntare, in niciun caz! Maybe I`m slowly growing up. ..



                                                                                                                                      No, I`m not.
Urma - "Buy me with a coffee"

I have my heart under a pile of stones

Nici nu stiu de unde as putea sa incep, dar asa ma simt.  Am purtat o discutie astazi cu cineva despre suflert , discutie care a ajuns sa se incheie cu intrebaera "what don`t you try to be a nun":)) ... not funny at all . Vorbeam despre a iubi  sufletul cuiva si mi-am dat seama ce putine persoane imi impartasesc opinia despre asta. And I don`t have the soul of a nun. I despise those who care more about the body of a person then their soul. Ar trebui sa fie un echilibru inter astea. Dar in fine, m-am gandit deja prea mult la subiect . 
 Apoi...maine vine acasa o persoana importanta si m-am tot gandit la chestia asta. So ...tomorrow I~m going to be weak again, huh? And act like an idiot and don`t care about the consequences of one`s actions. I`m going to  forget everything again, am I not? But who cares, after all? I`m happy. I`m happy to see these people come back again. It does hurt, a lot. But it also heals. 
 Si atunci de ce imi fac griji? Ca maine imi voi pune mai multe intrebari decat voi gasi raspunsuri ? Ca nu mai dau de o anumita persoana de ceva timp? Din cauza ca oamenii nu mai apreciaza sufletul cu adevarat? Cred ca pur si simplu s-au adunat atatea chestii incat nici nu mai stiu de unde sa incep sa-mi fac griji .. I~m gonna end like an old lady , a pessymistic lady with 72 cats , 1 cat for each lost love. 

Personalitatea lasa de dorit?

Urma - "Perfect spot"

 Cer prea multa atentie? Probabil mereu am facut asta si niciodata nu mi-am dat seama. In fiecare incercate a mea de a arata ce am desenat, de a -mi spune parerile despre anumite subiecte, de a spune ce am mai facut, in fiecare discutie, fiecare data cand am aratat poze si si am povestit ceva. Eu. Eu peste tot. Eu contez. Ce parere are despre MINE persoana x? Ce ar trebui sa schimb la mine? Dar eu ce simt? Dar mie cum imi e? Introspectie dupa introspectie. Am analizat relatiia celorlalti cu mine. Nu am fost niciodata pe deplin altruista. Ca imi fac griji cand e ceva cu adevarat important, ca am incercat totusi sa ajut cu un sfat?  Ok. Dar cand a fost vorba de ajutat fizic , m-am gandit...din nou, la mine.
Am gresit. Imi pare rau. Si de data asta nu fata de mine imi cer scuze, dar...fata de ceilalti.Imi cer scuze ca am tot palavragit despre mine, ca v-am zis ce am facut eu , ca nu am vorbit destul despre voi. Ma voi schimba.Sau macar voi incerca.

Gri

Kidney Thieves - "Crazy"

Vreau sa plec de aici ...vreau sa plec afara dintre oamenii astia falsi, oamenii astia care joaca, mint, barfesc . Vreau sa plec de langa cei care nu spun cand cred ceva despre tine. Deranjezi?Nu o vei auzi decat  din gura altuia care a auzit de la cel deranjat.
  Vreau sa plec undeva unde lumea nu e cenusie si unde oamenii , atunci cand zambesc, zambesc si cu sufletul.

 Ieri am la pregatire. Desen.Facultate. Cand am venit, nu stiam cum sa ajung in gara. Am intrebat multe persoane.Aveam miccrobuz la 17:45. L-am pierdut pentru ca fiecare ma indruma intr-o directie gresita.Pana la urma, nu te  poti baza decat pe tine....La fel cum e si in viata: multi iti vor spune multe si s-ar putea sa le urmezi sfaturile degeaba, pana la urma, tot instinctul tau conteaza cel mai mult...
Oricum, am cautat  si de doua ori am ajuns din acelasi punct din care plecasem. Am pierdut massaro, pana la urma am luat un autobuz -nu mai aveam decat banii pt prof si cei de mers acasa. Nu mi i-a luat. In timp ce tot cautam o statie, ma simteam foarte obosita.Ma dureau picioarele, ma durea in piept, eram oarecum slabita, voiam doar sa ma asez undeva sau sa ajung acasa si sa dorm. La un mom dat, am trecut pe alnga niste fete. Atunci una m-a intrebat cu un ton ironic, de superioritate "Ce-i cu tine mai fata?", ca apoi sa rada si sa mearga mai departe. Oare chiar atat de rau aratam?Oare chiar atat de ratacita imi era privirea si chiar atat de mult mi se citea disperarea pe fata incat sa fiu intrebata asta? Pentru ca da, eram disperata. Credeam ca voi pierde si celalt microbuz, cu toate ca era abia peste o ora. Nu stiam cat era ceasul -telefonul meu era dereglat.

  Si daca tot e sa vorbesc despre disperare -am gasit niste catei azi. Mici, vreo 4-5.Din fericire au mama.Dar mai era unul acolo care a fost fatat acum cateva ore dupa cum arata. Scheuna, se chinuia sa aujunga undeva. L-am luat si l-am dus printre ceilalti.Sper ca a reusit si el sa manance ceva. Oare cat de rai pot fi oamenii care fac asta? Cum a putut sa ARUNCE un caine atat de mic? Cat jumatate de palma....Oamenilor nu le pasa, oamenilor nu le pasa nici macar de ei insisi sau , mai bine zis, de altii ca ei -si eu am pretentiile astea.
Ati dona pentru un caine?SAu pentru un copil?Pentru un bolnav, pentru un batran, ati da macar 2 lei?! Acum va ganditi la motive. "Imi trebuie pentru scoala." "M-ar omori mama daca ar afla". "De ce sa dau pt un caine care nu e al meu". s.a.m.d.
 Rusine...!

Iubesti daca esti iubit sau esti iubit daca iubesti?

Alice Cooper - "No more Mr. Nice Guy"

Aceasta este intreabarea reala. Nu " a fi sau a nu fi" la care toti am reusit sa ne raspundem. Adevaratele intrebari filosofice sunt cele care raman neraspunse, care, eventual, aduc cu ele mai multe intrebari. Cea din titlu poate ca pare foarte logica, seaca poate, pentru unii, dar eu o consider un adevarat mister.
 Esti iubit daca iubesti - bun, esti foarte sociabil, te adaptezi usor anumitor situatii, te integrezi usor in anumite grupuri si toti te indragsesc. Dar e superficial. In momentul in care incepi sa-ti arati adevarata fata ceilalti incep sa sesizeze schimbarea si renunta la tine. Nu mai esti cum erai? Oh, asta e prea rau. Bye-bye!
 Asa ca prefer sa merg pe a doua varianta: iubesti, daca esti iubit
 Cu toate ca asta e varianta cea mai confuza, cea mai nesuferita , e cea mai convenabila. Te arati asa cum esti defapt iar cei care te accepta pentru ce esti, care TE IUBESC pentru ce esti, primesc aceleasi sentimente in schimb. Si daca inceteaza sa mai tina la tine? Daca la un moment dat se plictisesc? Atunci viata devine monotona, atunci trebuie o schimbare si ori tii la relatiile de prietenie -sau de ce or fi ele- pe care le-ai castigat de-a lungul timpului, ori renunti la acei oameni. Dar e greu sa renunti si atunci cand tii cu dinti de ceva ce nu mai merge, regreti. Nu ramane decat iluzia.Someone once told me that maybe it was only one fals shadow at  the end of the sting that connected them. Dar ramane dorinta aceea de a nu pierde ceva in care aveai incredere, ceva ce poate te acapara.
 Mai bine iubesti in tacere, fara sa spui si astepti. Astepti sa vezi daca conteaza ceea ce esti tu cu adevarat pentru celalt. Castigi experienta, poate, pentru ca ceva mai mult nu poti castiga atunci cand te comporti asa. Bineinteles, nu e varianta preferata de societate, de oamenii veseli pe care ii vedem in jurul nostru, insa e varianta reala. In the end, we all give up. And it`s better loving for being loved.

Iarna

Iarna, cel mai minunat anotimp din cate exista. Iarna in a carei zapada vezi speranta si stralucire, iarna in a carei ceata gasesti fericire. Te inchizi in casa si te incalzesti la foc la bunici , amintindu-ti de vremurile in care erai doar un copil, fara griji, fara atatea pasiuni, toti cei de care te atasai erau in jurul tau, erau universul tau. Te protejau iar tu incercai sa nu faci nimic care sa-i supere. Iti venea sa intrii in pamant de rusine cand cineva iti adresa cuvinte de ocara...iarna cant sunteti toti in casa si cantati, cand ciocniti o cana de vin fiert cu scortisoara si va bucurati ca sunteti toti impreuna. Iarna mea asa a fost. De cand m-am schimbat , o noua iarna, o noua eu, o noua perspectiva asupra vietii. Iarna care promitea atat de multe, dar care nu se va mai introarce. Aceasta va fi plina de iluzie. Toamna mi-a rapit prietenii iar iarna ii va aduce inapoi, doar pentru a ma hrani cu iluzia unor clipe efemere. Iarna aceasta va fi cruda, nemiloasa. Ma va tortura cu speranta apoi mi-i va rapi din nou.. Timpul trece prea repede si nu se intoarce inapoi. Iti lasa amintiri ce-ti vor folosi pe post de drog al sufletului, sau amintiri care te vor tortura. Chiar si cele mai mice clipe de fericire pot deveni obiecte de tortura, prin simplul fapt ca au trecut. Timpul nu iarta, timpul te minte, timplul rapeste tot ce ofera  iar in momentul de fata, parca as vrea sa stea timpul in loc. Dar asta e o cerere prea egoista din partea mea. Toti trebuie sa evolueze. Ei trebuie sa-si continue viata, si eu la fel. Oamenii vin si pleaca. Iarna nu se mai intoarce...